Spiridon Vangheli își sărbătorește astăzi, cea de-a 92-a aniversare
14 iunie 2024
Spiridon Vangheli, prozator, traducător și editor din Republica Moldova, își sărbătorește astăzi, cea de-a 92-a aniversare. 
Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural vă adresează cele mai sincere și calde urări de sănătate, bunăstare și prosperitate.
Ați fost și rămâneți un ambasador al literaturii și culturii noastre, promovând valorile autentice și frumusețea limbii române.
______
Spiridon Vangheli, născut pe 14 iunie 1932 în satul Grinăuți, raionul Râșcani, este unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori de literatură pentru copii din Republica Moldova. Cariera sa literară a început în anii 1960, când a publicat primele sale opere, care au captivat rapid cititorii tineri.
Cea mai cunoscută lucrare a sa este seria de cărți „Guguță”, care a devenit un simbol al literaturii pentru copii din spațiul românesc. Aventurile lui Guguță, un băiețel cu o căciuliță mare, au fost traduse în numeroase limbi și au adus bucurie copiilor din diverse colțuri ale lumii.
Spiridon Vangheli este Doctor Honoris Causa al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. În 2012 i-a fost conferit tilul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău.