INVESTIȚII ÎN ȘCOLI

09 ianuarie 2025

În perioada 2019-2024, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a realizat investiții semnificative în modernizarea școlilor de arte aflate în subordine.

Cu peste 18 milioane de lei, am reușit să îmbunătățim considerabil infrastructura educațională, asigurând condiții moderne pentru formarea și dezvoltarea elevilor.

Pentru prima dată în ultimele trei decenii, au fost achiziționate instrumente muzicale noi, în valoare de peste 3 milioane de lei, precum și tehnică de sonorizare în valoare de 500 de mii de lei.

Totoată, au fost realizate investiții importante pentru dotarea corespunzătoare a sălilor de dans și artă teatrală din cadrul școlilor de arte, iar în următorii ani avem planificate proiecte majore, printre care:

Centrul de Cultură „Eugen Doga”;

Centrul de Cultură „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;

Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi”

Totodată, DGCPC a alocat peste 4 milioane de lei pentru concursuri municipale, naționale și internaționale, dar și pentru tabere de vară în România.

De asemenea, în perioada 2019-2024, a fost organizat un număr semnificativ de concursuri artistice, cu premii în valoare totală de peste 500.000 de lei. La fel, sute de copii beneficiază anual de lecții gratuite de dans popular și contemporan. Pentru a sprijini activitatea acestora, au fost achiziționate costume, încălțăminte și alte accesorii în valoare de peste 500.000 de lei.

Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău va continua să aloce resurse pentru modernizarea infrastructurii și dotarea școlilor, susținerea profesorilor și sprijinirea tinerilor talentați, pentru ca aceștia să beneficieze de cele mai bune condiții de studiu.

 

Cover_CHRISTMAS_FB

Pornim magia sărbătorilor!

Inițiere elaborare proiect de decizie!

Anunt

Concurs pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale 2026

Consultări publice!