În 15 iulie Nicolae Dabija ar fi împlinit 76 de ani

15 iulie 2024

Astăzi, 15 iulie, marele scriitor, academician și istoric literar, Nicolae Dabija, ar fi împlinit 76 de ani.

În memoria lui Nicolae Dabija, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural a municipiului Chișinău, a lansat un concurs cu scopul de identificare a unui concept sculptural, pentru realizarea bustului scriitorului, care va fi amplasat pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Opera de artă monumentală, semnifică aprecierea și recunoștința față de această personalitate marcantă a culturii noastre, care ne-a lăsat moștenire zeci de cărți de poezie, de proză și publicistică, care vor continua să educe și să inspire zeci de generații.

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimișlia. În perioada 1966 – 1972 a studiat în cadrul Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Ziaristică. Pe parcursul activității sale profesionale a fost lector la catedra de literatură română a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Știinţele comunicării a Universității Libere Internaționale din Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română”, preşedinte al „Asociaţiei Oamenilor de știinţă, cultură şi artă din Republica Moldova”, vicepreşedinte al „Ligii culturale a românilor de pretutindeni”, preşedinte al „Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova” etc.

Numele lui Nicolae Dabija este legat de istoria unor dintre cele mai notorii publicații din țară cum ar fi: revista „Nistru” (ulterior „Basarabia”); revista „Orizontul”; săptămânalul „Literatura și Arta”.

Debutând în 1965 cu un ciclu de poezii în ziarul Tinerimea Moldovei, iar în 1975 cu primul volum de poeme „Ochiul al treilea”, Nicolae Dabija a publicat peste 80 de volume de poezii, romane, nuvele, eseuri, publicistică, istorie literară, manuale, povestiri și poezii pentru copii și multe altele, unele lucrări fiind traduse și publicate în SUA, Franța, Brazilia, Italia, Rusia etc. Romanul „Tema pentru acasă”, de Nicolae Dabija, este considerat o lucrare monumentală, o capodoperă adevărată ce se înscrie printre cele mai bune romane de dragoste din literatura română.

Nicolae Dabija a fost distins în anul 1988 cu Premiul de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii şi artei, iar în 1995 cu Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu”. În 1996, i s-a conferit distincția Ordinul Republicii. În anul 2010 Academia de Studii Înalte din România îi acordă titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate; în 2013 obține titlul onorific „Om emerit”, iar în anul 2014 în semn de înaltă preţuire pentru promovarea culturii noastre, i se acordă Ordinul „Meritul cultural” în grad de Mare Ofiţer.

Cover_CHRISTMAS_FB

Pornim magia sărbătorilor!

Inițiere elaborare proiect de decizie!

Anunt

Concurs pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale 2026

Consultări publice!