Elogierea Poetului Mihai Eminescu la Chișinău
16 iunie 2024
Pe 15 iunie, Scuarul „Mihai Eminescu” din Capitală a găzduit un eveniment emoționant în memoria marelui poet, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la trecerea sa în nemurire.
Conducerea Primăriei Chișinău, reprezentată de viceprimarii Olga Ursu, Angela Cutasevici și Irina Gutnic, împreună cu pretorii de sector, șefii de direcții generale și de întreprinderi municipale, au depus flori la monumentul lui Mihai Eminescu din scuar, precum și la bustul său de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române.
În cadrul evenimentului, chipul lui Eminescu a fost proiectat pe ecran, iar actorii au purtat costume alb-negru și alb-crem, simbolizând puritatea și profunzimea artistului.
Programul evenimentului a inclus un spectacol muzical susținut de Elite Quartet, proiecții de film documentar, recitaluri poetice și muzicale susținute de actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu”, și interpretări artistice ale elevilor Liceului „Mircea Eliade”. De asemenea, au avut loc un dialog poetic, recitaluri folclorice și un program muzical final susținut de Ion Rață.
Mihai Eminescu, cunoscut drept „Luceafărul poeziei românești”, este considerat cel mai mare poet al literaturii noastre. Prin operele sale, a reușit să capteze esența sufletului românesc, aducând un omagiu mamei, neamului, tradițiilor, naturii și spiritualității. Poezia sa rămâne un pilon al identității noastre naționale, o sursă inepuizabilă de inspirație și reflecție.
Elogierea Poetului la Chișinău este un prilej de a cinsti oamenii de artă, de a reflecta asupra destinului culturii și a patrimoniului național.






