Chișinăul sărbătorește Ziua Limbii Române
31 august 2025
Vă invităm în centrul capitalei, la ora 17:30, pe strada pietonală „Eugen Doga”, unde vor avea loc activități pentru copii sub genericul „Limba română în jocuri și basme”.
De la ora 19:00, tot pe aceeași scenă, va fi prezentat spectacolul literar-muzical „Cântăm cuvântul”, cu participarea Corului Național de Cameră condus de Ilona Stepan, recitaluri de poezie și muzică inspirată din versurile marilor poeți, fiind adus și un omagiu compozitorului Eugen Doga.
La ora 19:30, publicul este așteptat la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău (str. A. Mateevici 60A), unde va avea loc concertul „Trandafir de la Moldova” cu Geta Burlacu & VoxMen Acapella, urmat de proiecția de lumini „Luceafărul – Podul între cer și pământ”.
Ziua se va încheia la ora 20:30, pe scena din strada pietonală „Eugen Doga”, cu recitalul muzical „Graiul inimii, graiul neamului”, susținut de Cristofor Aldea Teodorovici.
Primăria Municipiului Chișinău invită cetățenii să participe la evenimente și să sărbătorească împreună frumusețea Limbii Române.